fagaras
Schi de tura la Barcaciu, editia a V-a
Ce repede trece timpul! Timid dar sigur, proiectul “Schi de tura la Bârcaciu”, ideea noastra pentru promovarea schiului de tura in zona a ajuns la a 5-a editie.
Zapada, vai si creste, bucurie, soare, prieteni, piei de foca, schi si iarasi schi, povestiri la gura sobei si multa voie buna … cam asa suna atmosfera pe parcursul celor 3 zile. Daca iti suna tentant, iubesti natura si te intereseaza schiul de tura, te asteptam la evenimentul ce va avea loc in perioada 27-29 martie 2015. Nu trebuie sa iti lipseasca din rucsac: lopata de avalansa, sonda, pieps, piei de foca, coltari, termos.
Primii 10 inscrisi vor primi un tricou personalizat din partea principalului partener al evenimentului, Iulian Cozma outdoor adventures
Pachetul oferit de Cabana Bârcaciu include cazare, mic dejun, pachet de pranz si cina la pretul de 120 RON/pers/noapte.
Proiectul este sustinut de Cabana Bârcaciu, Iulian Cozma outdoor adventures, www.almontes.ro , Elan Skis Romania, www.montrek.ro si Salvamont Sibiu.
Inscrierile se fac la numarul de telefon 0740059805 si email barcaciu@yahoo.com.
Acest eveniment nu este un concurs sau un curs de schi de tura iar persoanele care participa o fac pe propria raspundere.
Numarul maxim de participanti este de 16 persoane, care se pot inscrie dupa regula primul venit, primul servit, si care trebuie sa achizitioneze pachetul oferit, compus din cazare, mic dejun, pachet de pranz si cina, la pretul de 120lei de persoana.
Ultimele imagini din 2013, revelion la cabana Barcaciu
Tura la coltari, soare, destul de frig, mancare gustoasa, bautura pe saturare si o gasca misto. Cam astea au fost ingredientele revelionului din 2013, pe care l-am petrecut la cabana Barcaciu, in Muntii Fagaras.
O parte dintre noi a ajuns la cabana pe 30 decembrie dupa amiaza, iar restul seara, pe la 8. Dupa bucuria revederii cu ceilalti, am fost primiti de Nea Petre si Mihai cu zambetul pe buze si cu o ciorba ca la mama acasa: gustoasa si calda. Mai aveam o singura zi din 2013, asa ca ne-am gandit sa o petrecem facand o tura pe creasta. Initial am zis sa mergem pe Vf. Ciortea, apoi pe Vf. Scara si sa o dam usor in jos spre cabana. Zapada era destul de putina pentru decembrie dar suficient de inghetata ca sa urcam la coltati si, unii dintre noi, la piolet. Am inceput tura cu un valcel abrupt pana sus, dupa care am luat-o spre creasta si am urcat pe Vf. Scara. Vremea era superba, soare si un vanticel care iti cam ingheta nasul, dar eram fericiti pentru ca puteam privi fara probleme crestele muntilor, pe cand in vale totul era acoperit de ceata. Dupa cateva sedinte foto, pentru ca toata lumea avea aparate si smart phone-uri, am hotarat sa nu mai mergem pe Ciortea, ci sa o luam usor in jos spre refugiul Scara, apoi prin Saua Puha si spre cabana. Ne-am oprit putin si la refugiu – era mult prea frumos afara ca sa nu mai trandavim putin pe iarba si sa jucam un joc, inteligent, de care nu am mai scapat pana am plecat spre casa Am stat zeci de minute sa spunem cuvinte care incep cu diferite silabe: ca, se, la etc. Sa-l incercati si voi si o sa intelegeti de ce e atat de funny Am ajuns la cabana pe la ora 4 si, pentru ca ne astepta o noapte lunga, am tras si un pui de somn. Nea Petre ne-a spus ca masa de revelion incepe de la 9 asa ca am avut grija sa nu mancam prea mult inainte. Auzisem ca ne pregatise ceva special pentru revelion si….asa a fost. Icre negre, tot felul de rulouri, muschiulet, friptura, carnati, muraturi (ca imi lasa si acum gura apa) si un tort delicios facut de coana Mariana. Asta nu a fost meniu de cabana…ci de restaurant in toata regula Ei….si uite asa imbuibati pana la refuz (era pacat sa lasi asemenea bunatati in farfurie), ne-am pus in pat pe la 2 dimineata. Pentru ca trebuia sa ne facem siesta, a doua zi am hotarat sa urcam pana la lacul Avrig. Unii, cu burtile mai goale au pornit spre lac, altii s-au oprit la stana de pe Valea Avrigului. Bun si pana acolo, dupa o noapte de revelion Vremea a fost la fel ca in 2013 – soare si frumos! Am revenit la cabana si ne-am pus pe povesti si glume. A fost o zi “light” asa…ca de inceput de an. Ziua urmatoare, dupa micul dejun, si acesta absolut delicios, am luat-o usor spre Avrig, unde aveam masinile.
Si uite asa au trecut cele 3 zile, in care am avut detoate: ture, vreme buna, oameni faini, mancare buna si tot ce a fost nevoie pentru a te simti excelent. Nea Petre si tanti Mariana (bine, fie, si Mihai) , ca de obicei, ati fost niste gazde minunate! Sper sa nu va suparati ca va punem la treaba, dar o sa spunem si altora sa vina la cabana Barcaciu daca vor sa aiba un revelion de neuitat, sau sa iasa la munte, acolo unde trebuie. Ne dorim sa ne mearga tot anul asa cum l-am inceput, cu bucurie si optimism. La multi ani!
Ana, Oana, Cata, Lore, Denisa, Iulian, Doru, Sandor, Andrei si Tibi